Blocul Electoral ALTERNATIVA avertizează că guvernarea PAS recurge la abuzuri fără precedent pentru a îngrădi dreptul cetățenilor din stânga Nistrului de a participa la alegeri. După reducerea numărului de secții de votare și inventarea unor așa-zise lucrări la poduri menite să blocheze accesul oamenilor, acum, cu doar câteva zile înainte de scrutin, autoritățile au decis să mute mai multe secții la distanțe considerabile, invocând pretexte precum „alerte cu bombe” și „provocări”.

 

Astfel, secțiile de votare din Cocieri și Doroţcaia (raionul Dubăsari) au fost transferate la Chișinău, ambele secții din Varnița au fost mutate la Anenii Noi, iar secția din Hagimus a fost deplasată la Căușeni.

 

Aceste decizii arbitrare au consecințe directe și grave cetățenii sunt obligați să parcurgă distanțe mari pentru a-și exercita dreptul constituțional la vot, concurenții electorali sunt lipsiți de posibilitatea de a-și organiza eficient observatorii, iar principiile democratice ale unei competiții corecte sunt compromise.

 

Prin asemenea tactici, PAS arată că se teme de votul liber al oamenilor și că a pierdut încrederea cetățenilor. În loc să asigure condiții egale pentru toți, guvernarea alege calea intimidărilor și a piedicilor. Mutarea secțiilor de votare cu o zi înainte de scrutin este un precedent periculos și un atac direct asupra democrației.

 

Blocul Electoral ALTERNATIVA condamnă ferm aceste abuzuri și solicită autorităților să înceteze imediat încălcarea dreptului cetățenilor la vot. Votul nu aparține unui partid sau unei guvernări, votul aparține poporului și nimeni nu are dreptul să îl fure.

 

Pe 28 septembrie, fiecare cetățean are ocazia să protesteze prin vot. Îi îndemnăm pe toți să iasă la urne și să arate că nu pot fi intimidați. Noi credem în democrație, în respect și în dreptate pentru fiecare.